Traian Băsescu le promite basarabenilor „gaz pe săturate” din Marea Neagră și că va deveni, „din respect”, concetățeanul lor. VIDEO

Traian Băsescu le promite basarabenilor „gaz pe săturate din Marea Neagră și că va deveni, „din respect, concetățeanul lor. VIDEO
Publicat: 17/07/2013, 23:49
Actualizat: 29/07/2014, 21:40

La finalul vizitei sale la Chișinău, președintele Traian Băsescu le-a promis cetățenilor Republicii Moldova „gaz pe săturate” din România, peste câțiva ani, și i-a sfătuit să nu se mai bazeze pe negocierile în format 5+2 în ceea ce privește Transnistria, ci să meargă acolo unde este „cheia”, respectiv la Moscova. Într-un interviu pentru emisiunea „În PROfunzime”, difuzată de PRO TV Chișinău, șeful statului a declarat că ia în calcul ca, după plecarea de la Cotroceni, să ceară cetățenie moldoveană, „în semn de respect pentru Republica Moldova și ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această țară”. Totuși, Traian Băsescu exclude oferta făcută miercuri de primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, de a veni „să continue lupta” la Chișinău și să candideze la legislativele de peste Prut.

„Ochii oblici”, a treia încercare

După cum a făcut-o pe tot parcursul vizitei sale oficiale în Republica Moldova – a cincea la număr -, președintele român i-a dat o mână de ajutor omologului basarabean, reamintindu-le cetățenilor Republicii Moldova, în rândul cărora dorința pentru integrare europeană a început să scadă, de ce este bine să facă parte din familia UE. Pentru a-și întări argumentele, Băsescu a repetat pentru a treia oară în două zile gluma „ochilor oblici”, pentru a-i convinge pe moldoveni că nu ar trebui să ia în serios alternativa unei Uniuni Eurasiatice.

„În niciun caz”, a răspuns președintele român, întrebat dacă o o astfel de uniune ar fi o șansă mai bună pentru R. Moldova decât cea europeană. „Uitați-vă că faceți parte dintr-un popor latin. Ce căutați voi în Uniunea asiatică? De când aveți ochii oblici în Republica Moldova? Republica Moldova are tradiție europeană, a fost parte a unei țări cu tradiție europeană, cum este România. Or, poporul ăsta care vorbește o limbă latină nu poate să asimileze o cultură economică și politică eurasiatică”, a declarat președintele român, la PRO TV Chișinău.

Despre atacurile lui Voronin: „ține și de educație și a cui trompetă ești”

Mai mult, Băsescu a lansat o serie atacuri la adresa lui Vladimir Voronin, care a avut declarații foarte dure despre președintele român în ultimele luni – de la invocarea unor telefoane date de Băsescu la Chișinău în stare de ebrietate la comparararea vizitei sale de miercuri cu cea a mareșalului Antonescu, în 17 iulie 1941, „Cred că sunt doar jocuri politice și mă surprinde că sunt politicieni care vorbesc despre alternativa Uniunii Eurastiatice. De exemplu, fostul președinte Voronin, care cu mine vorbea în fața camerelor că drumul Republicii Moldova este în Europa. Atunci, dânsul arăta atunci a fi european convins, acum văd că se simte asiatic”, a comentat Băsescu. Cât despre analogia cu Ion Antonescu, Traian Băsescu a replicat: „Mă surprinde că Vladimir Vornin vorbește totuși limba română, s-a născut în România Mare. Oare cum poți să vorbești așa despre țara în care te-ai născut?”, s-a întrebat retoric președintele, subliniind că „ține și de educație și a cui trompetă ești”.

Băsescu a mai declarat că a găsit o Republică Moldova mai hotărâtă ca oricând pe drumul european. „Mă încurajează și îmi arată că n-am greșit susținând R. Moldova pentru a-și lua un drum către Uniunea Europeană”, a spus șeful statului român, care s-a declarat încrezător că finalizarea negocierilor acordului de liberă circulație va avea loc spre sfârșitul anului”. „Aș spune că ați pornit pe un drum greu, care nu înseamnă prosperitate a doua zi după ce pronești pe el, dar înseamnă șansa prosperității atunci când intri pe el”, a spus președintele.

„Chișinăul și Moscova trebuie să treacă la un dialog direct”

Referitor la problema transnistreană, Traian Băsescu a eliminat din variantele Republicii Moldova o eventuală renunțare la Transnistria în schimbul integrării europene, pe modelul Serbiei și al provinciei Kosovo. „Niciun stat nu are dreptul să renunțe la nicio palmă de pământ”, a subliniat președintele. El i-a sfătuit pe liderii de la Chișinău să nu se mai bazeze pe dialogul în format 5+2 (Transnistria, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, SUA, OSCE, UE) pentru a rezolva problema, dat fiind că a pierdut deja suficient timp, timp în care structurile statale „ilegitime” de la Tiraspol s-au consolidat. „Ca stat interesat și știind unde se află cheia – la Moscova -, eu n-aș lăsa lucrurile numai în formatul 5+2. Mai devreme sau mai târziu, nu e o urgență, cred că Chișinăul și Moscova trebuie să treacă la un dialog direct”, a explicat președintele la PRO TV Chișinău.

Vorbind despre gazoductul Iași-Ungheni și despre un viitor îndepărtat, președintele le-a promis râzând moldovenilor „gaz pe săturate după 2018, când începem noi extracția din Marea Neagră”.

Cetățean al Republicii Moldova, dar nu ales

Întrebat dacă Republica Moldova va rămâne o prioritate pentru el după ce își va încheia cel de-al doilea mandat de președinte, Traian Băsescu a răspuns: „Poate după ce îmi voi termina mandatul, voi cere cetățenia Republicii Moldova, în semn de respect pentru Republica Moldova și ca semn de dragoste pe care o port oamenilor din această țară”. Totuși, când vine vorba despre oferta lui Dorin Chirtoacă, primarul Chișinăului, de a merge să candideze peste Prut, răspunsul este scurt: „Nu, doamne ferește!”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României